Relatia mea cu Federer – Fantasma

Eu cu Federer in bucatarie
Fantasme
Hmm...how should I put it, ok let’s start with the begining...
Cred ca defectul si calitatea mea cea mai mare este IMAGINATIA.
Dintotdeauna mi-am imaginat cu ochii deschisi sau inchisi cele mai stranii lucruri cu putinta. Ca posesoare a unui intreg univers de batut campii inca de la varstele cele mai timpurii am avut si fantasme erotice; unele sub un spectru mai rafinat gen iubirea platonica si ideala, altele mai din topor cu barbati dominatori si atoateminunati care aveau si ei o singura slabiciune – ei da iubirea pentru mine.
Si ca intr-un film prost pe un VHS defect scena marturisirii unei iubiri demult ascunse se desfasura in mintea mea – inainte sa adorm – pana la cele mai mici detalii si in reluare...Cu o placere de neexplicat repetam la infinit momentul asta care nu mai plictisea.
Sigur mai erau si genul de fantasme sexuale derivate din aceasta iubire mistica – care se traduceau in niste mangaieri de o tandrete inimaginabila.
Ei bine, surprinsingly tot acest univers in care imi placea sa ma arunc inainte de a adormi a disparut.
Nu mai stiu pe la ce varsta – cred ca imediat dupa liceu – deja nu mai visam la astfel de lucruri.
De atunci simteam ca am pierdut ceva, inegalabil, inefabil si ireturnabil.
De multe ori incerc si acum cand inchid ochii langa sotul meu sa ma prefac o Emma Bovary care are chef sa o ia cu imaginatia pe un lac auriu la un apus incert, intr-o barca cu un vaslash priceput.
Si ma opresc. Rationalizez instant si gandul se intoarce descurajat intr-un banal pe care il alung din gand; mai dau un ocol si acelasi lucru se intampla si a 2-a oara; e enervant. Ma gandesc la a 2-a zi, ma gandesc la ziua in curs, ma gandesc la cum ar fi daca nu as fi acolo atunci, ma obiectivez si cand sa zbor, cad din nou in pat si o iau de la capat.
Asta pana de curand.
Cand ceva absolut de neexplicat s-a intamplat.
Si cred ca poarta un nume.
Federer.
Federer e o fantasma renascuta.
E straniu cum poti avea virtual o relatie cu cineva.
De multe ori imi imaginez cum Federer ma trimite sa ii aduc ceva din bucatarie si eu ezit sagalnic – fiind constienta ca nu pot sa ii refuz nimic – dar in acelasi timp nevrand sa creada ca ii sunt sclava.
So – imi amintesc ca intr-o vreme tenisul nu mai era un punct de atractie pentru mine; neglijasem sa urmaresc acest frumos sport, preocupare din adolescenta. Pana in ziua cand intamplator am vazut la TVR 1 finala de la Roland Garros intre Federer si Nadal.
Intotdeuna Federer mi se paruse un buldozer – un geniu al tenisului incapabil de vreo emotie, dar cu o tehnica impecabila; cu o figura inerta care mie – prin trasaturile ei accentuate de acvila imi dadea impresia avaritiei si a unei rautati innascute, mi se parea urat.
Cred ca de asta nici nu ma mai uitam la tenis. Pentru ca individul asta antipatic domina toate meciurile si isi umilea toti adversarii.
Era de neoprit. Pe chipul lui nu citeai nicioadata nici o emotie. Nici cand castiga macar.
Pana la momentul finalei Roland Garros; cand un spaniol de 19 ani si-a incordat toti muschii pe care ii avea ca sa il bata.
Mi s-a parut ca in acel moment se juca– si inca mai cred – meciul secolului; erau momente cand se scria istoria tenisului; un meci de aproape 4 ore in care un necunoscut il musca de calcai pe marele Ahile. M-am bucurat nu atat ca a pierdut Federer – desi si asta imi placea – cat faptul ca un baiat tanar, energic i-a dat replica atat de frumos si neasteptat. In plus, Nadal care parea de neoprit degaja o energie de corida si avea o privire f patrunzatoare. Impresionant.
Din momentul acela Federer a inceput sa slabeasca – pentru ca a aratat ca e vulnerabil.
Si abia atunci am inceput sa il remarc.
L-am vazut razand – reactionand
Comentand in conferinte de presa
Avand un accent impecabil
O siguranta de sine incredibila
O tinuta de teren la fel de incredibila
F nobil – ca un cal pur sange.
Brusc mi s a parut uman si frumos
L-am urmarit in meciuri cu mult mai mult interes decat pe Nadal care e pe o treapta ascendenta; pentru ca privirea lui, concentrarea, mersul, felul in care tine racheta, puterea de a reveni si de a nu se pierde in situatii imposibile, bentita aia enervanta, Nike-ul, panalonii, spatele, zambetul, stersul cu prosopul, atitudinea usor flegmatica, originea elvetiana...toate mi se pare fascinante.
Toate in afara de prietena lui cu fatza de Miss Piggy care troneaza in loja personala la fiecare meci.
E de o eleganta care imi da fiori; e modest si isi stie limitele care sunt mult mai departe decat ale oricarui om pe care il cunosc eu.
Cand dupa finala din 2008 de la Roland Garros – pe care pierdut-o din nou – a tinut un speech a precizat ca de fapt a avut o evolutie foarte buna pe tot parcurusl turneului si e multumit cu asta – si toate astea imbracat ca un lord – in alb cu pantaloni lungi si un pulover.
Virilitatea frusta a unui Nadal entuziasmat de succes mi se parea o joaca pe langa stapanirea de sine si imperturbabila eleganta a celui care luase locul 2 si pierdea atat de frumos.
*
Pentru mine e cel mai tare jucator ever.
Fiecare meci cu el e un regal imaginativ – o data cu punctele pe care le face – fiecare gest al lui mai inspira sa ma gandesc la ceva frumos.
Cred ca as putea sa scriu o carte despre el. Nu mi-l imaginez uman. Nimic din gesturile lui nu tradeaza banalul si cotidianul in care eu sunt afundata pana peste cap. He’s above everything.
Cred ca asta e barbatul pentru care literalmente as fi in stare sa fac orice.
Oops.
Urmarindu-l am inceput sa il cunosc si deci relatia inainteaza. Micile gesturi, rictusuri cand se pregateste sa bea apa sau isi schimba racheta mi se par familiare.
Inteligenta cu care isi gandeste punctele – miscarile rapizi pe care le face la retur fara sa iti dai seama de efortul inuman pe care acestea il presupun ma uimesc de fiecare data.
E un silent partner. E ca un prizonier pe un teren cadrilat. Inconsecvent.
Lumina din ochi atunci cand zambeste nu se compara cu absolut nimic.
Maturitatea, in ciuda unei varste foarte fragede il face seducator.
Mi se pare ca nici nu as insela daca m-as combina cu Federer. E atat de ireala si imposibila relatia, incat nici nu poate sa se puna problema susceptibilitatii ei.
De aceea imi permit sa o croshetez.
Un goblen kitschos pe care il atarn pe peretii de interior ai fiintei mele. Un coridor intunecat.